Bani :|
M-am săturat! Să aud oameni disperaţi după bani. M-am săturat de oameni care nu au alt scop în viaţă decât acela de a face bani. Idioţi! Să nu mai aud cuvântul ban, ca o să mi se facă rău.
Atât suntem noi? Gah! I need a new place to live in.
Societatea asta e bolnavă. E bolnavă rău de tot.
Bring back the Stone(d)Age. Văd oameni care lucrează ici şi colo nu neapărat pentru că le place ceea ce fac, ci pentru că se plăteşte bine sau au nevoie de bani. Nu vezi mulţi oameni care fac ceea ce le place cu adevărat..
Doamne cât de trist e. Şi imi vine să le dau tuturor o palmă să se trezească. Nu neapărat la realitate.. pentru că realitatea majorităţii diferă de a mea.
Da, da. O să mi se spună că atunci când o să mai cresc şi ai mei nu mă mai vor căra în cârcă, o să am altă viziune despre bani şi că nu o să mai fiu aşa de puerila în gândurile mele.
But fuck it! Eu cred ca e nevoie de cineva care să zică GATA!
Vreau altceva pentru viaţa mea, oricum scurtă. Nu vreau să cred că mă voi duce la facultate pentru a scoate bani după absolvire, ci pentru că vreau să fac ceva care îmi place.. şi o să învăţ pentru că îmi place. 
I hate people. I hate people and money. Mi-i silă să mai scriu postul ăsta.
Suntem limitaţi şi din păcate nu văd încă nicio cale de ieşire.
MathzzZ
Sunt varză la mate. Mă simt pierdută rău de tot.. încep să cred că şi la Fizică sunt pierdută, my 1st love şi acum mă dezamăgeşte şi ea. Puii mei 
sunt retardată? Foarte posibil. Mă tot gândesc pe ce draq am frecat menta în ultimii 3 ani? Ugh ugh!!! I know, I know! Pe Thomas Hardy, Henry James, Charlotte Brontë, Paul Auster, Gabriela Melinescu şi mulţi, mulţi alţii.. Niciunul nu mi-a zis că o să mă întâlnesc cu Tanti Mate şi că o să am coşmaruri din cauza ei.
După-amiază
Stăteam lângă ea în staţia de tramvai. Îi povesteam despre starea mea de azi. Da, ştiu că nu era prea atentă şi că eu vorbeam cam mult, dar nici chiar aşa încât să zică din senin: “Peste câţiva ani, 1 din 5 oameni vor avea cancer”.
Am tăcut. Mă simţeam cumva penibil şi în acelaşi timp eram indiferentă. Normal că mă gândeam numai la mine.
Am urcat în tramvai şi m-am aşezat departe de ea. Era în spatele meu. “Scuze.”, a şoptit. Hihi, ce-mi place când îşi ia atitudinea de copil nevinovat şi se prezintă impecabil jucându-şi rolul. Ştiu de fiecare dată că în spatele vorbelor simple se ascund gânduri organice. “Hai, continuă acum..” mi-a zis. I-am plâns că el nu o să mă aştepte.. nu a vrut niciodată, bănuiesc. Apoi i-am spus şi lucruri pe care nu le credeam din tot sufletul. Cât de superficială am fost azi..
“Cei care au cancer la plămâni pot trăi maxim 8 ani de la diagnosticare”.
..
23:24 Miercuri
Aştept să crească producţia de lemn (Travian).
Am terminat de citit Dicţionar Robert de nume proprii, de Amélie Nothomb.
Am început Zidul de Jean-Paul Sartre.
Mănânc o negreasă.
Noapte bună!
Zi de toamnă
Am ajuns la şcoală, am stat la ora de filosofie şi apoi am plecat. Atmosfera din clasă mă sufoca, şi nu avea vreo legătură cu simţul olfactiv.. ci mai mult cu orele de matematică şi fizică ce urmau. Pe cât de mult îmi plăcea să stau să o ascult pe profesoară despre Platon, pe atât de greu îmi era să mă gândesc la derivatele şi integralele ce aveau să urmeze în orele de după. So.. mi-am făcut ghiozdanul şi am plecat. Am zis că îmi permit o zi liberă. Aşa a şi fost. O zi liberă, aproape perfectă dacă nu aş fi simţit pentru câteva ore că mi-am pierdut locul în spaţiu şi că nu mai e loc pentru mine nicăieri. După ce am ieşit din curtea liceului, mă simţeam liberă, aproape ca astă vară, doar că de data asta la umbră mă înţepa frigul..
Habar nu aveam unde să mă duc, picioarele mă îndrumau către casă… şi le-am lăsat să mă conducă până la jumătatea drumului. Am gasit o bancă şi mi-am continuat cartea începută cu o seară înainte, Biografia foamei.
O carte amuzantă şi fluidă. Atât de fluidă încât nu am putut să mă abţin să nu o termin astăzi. Acum am foame de Amélie Nothomb.
Din păcate nu cred că o să mai ajung în weekendul ăsta în Bucureşti, ceea ce îmi aminteşte că trebuie să trimit un sms important. *sigh* Motivele sunt multe şi în acelaşi timp poate că aş fi putut să le dau un delete ferm, însă nu am forţă, nu am nimic.
What is iiiiit? Chestia asta care tot încearcă să pună mâna pe mine? E aşa rece, chiar umedă. E monocromă şi începe să mă calce pe nervi.
Kafka, ma chose
Finalement! Am reuşit să termin de citit America şi Castelul de Kafka. Zic reuşit, pentru că de când a început şcoala, tipul alocat cititului de bună voie a fost din ce în ce mai puţin. Franz Kafka.. am ajuns să am o relaţie specială cu el. Impropriu spus relaţie, da fie. Încerc să găsesc ceva din personalitatea lui în fiecare pagină, ca o femeie ahtiată să ştie cât mai multe despre soţul ei. E inutil să fac asta, rareori găsesc ceva care să ducă la autor şi nu la personaje. E imparţial, precis şi totul decurge natural într-o lume absurdă. Mă face să îmi caut un loc în societatea lui bolnavă. Il est fascinant. Îl iubesc pentru că e simplu şi în acelaşi timp complex. D00h! Sunt fată, şi în 80% din cazuri, fetele sunt romantice incurabile. Fac parte din majoritate.
Mi-ar plăcea să pot scrie ca el, sau cel puţin să pot înnoda o poveste atât de rău încât lumea să uite de unde a început, şi apoi.. într-un mod înfricoşător de natural, să o explic logic.
E cam imposibil, până la urmă m-aş pierde în chestii romantice & clişee. Uhm, sau poate nu, însă mi-ar fi al naibii de greu să mă abţin!
Fui azi la bibliotecă şi mi-am luat Amélie Nothomb – Biografia foamei, Franz Kafka – Procesul şi încă două cărţi de Virginia Woolf (Trei Guinee şi Camera lui Jacob). Timp să fie.
Noapte Bună!
Vulnerabilitate
Mi-a zis odată cineva că sunt vulnerabilă. L-am întrebat “şi ce dacă?”. Mi-a răspuns că toţi suntem vulnerabili dar nu trebuie să o arătăm. Aş mai fi întrebat încă o dată DE CE? Dar nu mai era momentul potrivit şi poate că aş fi părut ridicolă.. sau nu mai ştiu.
A zis-o aşa, superficial sau poate chiar a crezut ce zice.. nu contează asta…
Da. Suntem cu toţii vulnerabili, într-un fel sau altul. Şi dacă ştim asta, de ce încercăm să o ascundem? De ce să afişăm o faţă falsă? Să fim consideraţi puternici când defapt noi suntem slabi. Dacă ni se va da mai mult decât suntem în stare să ducem şi apoi îi vom dezamăgi pe cei din jur? Ne va cădea masca şi ne vom arăta adevărata faţă, goală. E mai bine aşa?
Încă nu mă cunosc prea bine; vorbesc despre lucruri generale şi utopii. Şi eu fac la fel.. afişez masca mea de fier, de cele mai multe ori. Vreau să cred despre mine că sunt un om puternic, habar nu am încă dacă sunt aşa.
Oricum, să trecem peste partea cu adulatul egoului propriu… până la urmă nu cred că e nimic ruşinos în a fi vulnerabil ci poate doar în a găsi în asta o scuză pentru a scăpa de responsabilităţi & shit… şi nici nu cred că trebuie să acoperim lucrul ăsta… în general. Embrace your vulnerability towards whatever?! (Da, sunt puţin cam evazivă.)
Noapte bună!
Playlist
Playlistul meu de toate zilele.. I’m inlove with myself today.. *sigh*
Bad bad SPAM!!!
