Shades of green

Ceva şi incidentul

Posted in Cernelări, Eu şi tot ce mă-nconjoară, Review by Elena on Thursday, September 13, 2007

Am terminat Suflete Cenuşii de Philippe Claudel. O carte destul de ciudată pentru mine, asta nu înseamnă că a fost grea, doar ciudată. Un fel de melodie d-aia melancolică ce te bagă în depresie pentru săptămâni. Yup, un amestec de Titanic cu Forest Gump.. şi umor negru.. plus altele. Mi-a plăcut cartea, însă nu şi perioada de două zile de după ea. Îmi tot aminteam de Clemence care murea în chinurile naşterii în timp ce soţul ei lua masa cu un preot aproape dezbrăcat.. şi alte amănunte de genul acesta. Trebuie citită! Uhm, am citit pe copertă că s-a făcut şi un film după carte, prin 2005. Must see and cry or something. Mă duc s-o duc la bibliotecă, însă păstrez semnul de carte. Mi se pare mie ori am vorbit prea mult despre ea? Cartea.

Când m-am trezit azi dimineaţă am avut aşa un sentiment de glam.. cum rareori am. So.. m-am îmbrăcat fancy. Fancy pentru o zi de stat la birou (pantofi, fustă, dresuri and all of the girlie stuff of course). Am plecat spre staţia de maxi taxi. Intru şi bang! Mi se pare că îmi văd profesoara desen tehnic în maxi. Arăta cam ciudat totuşi.. parcă îmbătrânise prea mult de când am văzut-o ultima oară.. şi parcă mai crescuse?
Îmi face loc lângă ea, mă aşez şi deodată îmi dau seama că mă fixează cu privirea.
Ea : ???🙂
Me : Doamna profesoară!!?? (Adică dacă tot se holbează la mine înseamnă că mă cunoaşte, thus e ex-profa mea dă desen tehnic din clasa a ix-a!)
Ea : Daaa! De la liceul?
Me : ??? Uhm, Sfânta Maria??? O_O
Ea : Daaa
Me
: Ce mai faceţi?
Ea : Păi nu prea bine, eu şi soţul ne pensionăm de la fabrică.. o să cadă tot. (De aici am început eu să intru la bănuieli.. eram de faţă acum doi ani când a venit diriginta în clasă şi ne-a zis ca profa dă desen tehnic n-o să vină vreo două saptămâni la şcoală pentru că i-a murit soţul.. like WTF? s-a recăsătorit? So soon? So old?)
Me : Uhm.. da, da.. şi băiatul ce mai face? (profa asta avea/are un băiat pe care l-am cunoscut personal şi pe care îl cunoştea toată şcoala pentru că era un .. eh.)
Ea : Care băiat? Că eu am fată! …… eh, la câţi copii aveţi pe cap, îi mai confundaţi!
(Simţind dintr-odată cum mă înroşesc, zic un da scurt şi îmi întorc privirea spre drum.. era clar că tanti nu era profesoara mea şi că mă considera pe mine profesoară!.. toate astea pentru că am avut eu un feeling dă glam dimineaţa!! Şi mi-am pus ochelarii.. like nu puteam să-i pun în traistă or something. Dacă eram cu tricoul meu cu Pantera nu mă mai băgam în situaţia asta penibilă… faza e că îmi cam plăcea, nu ştiu de ce, să fiu privită aşa. Like a secret agent doing his work great, almost like Bond in You Only Live Twice. Ehm.. şi nu am mai scos nici un cuvânt apoi până când am ajuns în mult dorita mea staţie. Acolo mi-a zis : Succes cu boboceii! Sărut mâna!
Pfff.. ditamai tantea! Me felt very bad, dar nu atât de bad încât să o deziluzionez.

7 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. dana said, on Thursday, September 13, 2007 at 22:24

    si eu te iubeeeeeeeeeeeesc>:D<!:*

  2. green said, on Thursday, September 13, 2007 at 22:27

    Aww!

  3. ionuca said, on Friday, September 14, 2007 at 10:35

    =)) Foarte tare patania ta… doamna profesoara!!! :)) >:D<

  4. Roxa said, on Friday, September 14, 2007 at 19:58

    Tre` sa citesc si io cartea aia, neaparat, deja suna interesant.🙂

    Cat despre ce-ai patit… ma, io zic ca-i de bine. Inseamna ca ai o aura intelectuala. Nu ca mine, una ingenua (naiva?). Fiin’ca pe mine ma-ntreaba chelnerii daca am 18 ani, si la FanFest m-a-ntrebat o tipa daca am 16, sa pot completa chestionarele (Ionuca stie). Vorba cuiva, ar fi trebuit sa-i zic ‘nu, am 13 ani jumate, da` pot sa le completez daca va rog frumos ? ;;)’.

  5. green said, on Saturday, September 15, 2007 at 10:04

    Aura a venit de la ochelari. :)) Şi după cum spunea Seinfeld.. de ce cred mereu oamenii că cei care poartă ochelari sunt culţi? Au probleme cu ochii!! Atât. Ca şi când i-am crede pe ăştia care poartă aparate auditive că sunt aşa pentru că au ascultat excesiv.. muzică, profesorii etc.
    E foarte bine că te întreabă lumea chestii d-astea. Baby fo’ evă rulez! Decât să-ţi zică Doamnă... Şi yup, sunt 80% sigură că îţi va plăcea cartea.

  6. Prăjitorul din Oz said, on Friday, October 5, 2007 at 22:44

    caaat de sweet…
    eh, totusi, ai nimerit liceul😀 sau poate ca nu l-ai nimerit, dar n-a avut inima sa-ti spuna “doamna profesoara, luati-va concediu ca nu mai stiti pe ce lume sunteti”🙂
    bafta cu facultatea, cu fizica in special.

  7. green said, on Saturday, October 6, 2007 at 01:55

    Ah! Sf. Maria e fostul meu liceu.
    Thankies!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: