Am herpes.

Zâmbeşte-mi ca să-ţi cânt.
Miriapodul uriaş simte pânza paianjenului.
135.000 specii de paianjeni.
One does not applaud the tenor for clearing his throat.
Am fugit la maaree.

Eeeh.

A: Ni-o pus cap’tanu sî aduşiem doo găleţ’ di năsâp!
B: Ci mă? Ci-i aia?
A: Eee.. voi vreţ’ sî zîc năsip.

Sindromul de presiune intracraniană

Una bucată fetiţă, ce zgârie hârtia cu stiloul.

Uite cum îmi iese veninul pe nas şi eu nu ştiu cum să-l opresc. Nici nu ştiu ce l-a facut să iasă din mine, nici nu ştiam că-l am în mine! Atâtea sentimente amestecate în mine ce nu mă lasă să fiu! Poate se întâmplă asta pentru că am fost la un moment dat foarte încăpăţânată.. şi m-am crezut altcineva. Şi m-am comportat ca altcineva. Da, acesta trebuie să fie motivul pentru care eu îmi murdaresc tricoul cu veninul ce-mi curge din nas.

Lasă veninul, lasă.. dar ce se întâmplă cu creieraşul meu? Creieraşul meu, ăsta micu’ de stă să explodeze.. mmm.. eu cred că din el curge veninul.

Mi-e frică acum ca nu cumva să dezvolt vreo tumoare pe creier.. să dezvolt tumori din cauza loviturilor de idei imbecile.

Poate nu e decât un parazit acolo sus şi poate că eu nu trebuie decât să aştept ca el să se plictisească de jocul acesta. Păcat, au apărut tulburările motorii. Involuntar, mă opresc.

Pagina cu primavară-vară imprimată prost

I don’t wish to scare anyone, but I believe that each and every woman has something like this image deep inside.. It’s a paragraph from Las edades de Lulú (Vârstele lui Lulu) by Almudena Grandes. I borrowed the book from SdC, just because it had a nice illustration of a naked lady on the cover. Anyway, here’s the paragraph.. in Romanian of course :)))

Era prima dată în viaţa mea când vedeam un asemenea spectacol. Un bărbat, un bărbat înalt şi musculos, un bărbat frumos, stând în patru labe pe o masă, cu curul îndreptat în sus, cu coapsele depărtate, în aşteptare. Lipsit de apărare, speriat ca un câine părăsit, un animăluţ rugător, tremurând, dispus să ofere plăcere cu orice preţ. Un câine prăbuşit, ce-şi ascundea faţa, nu o femeie.

Văzusem zeci de femei stând în aceeaşi poziţie. Mă văzusem şi pe mine uneori.

Acela a fost momentul când am dorit pentru prima oară să mă aflu acolo, de cealaltă parte a ecranului, să-l ating, să-l cercetez cu privirea, să-l oblig să-şi ridice faţa şi să-l privesc în ochi, să-i curăţ bărbia şi să-l ung cu propriile lui bale. Am dorit să fi avut măcar o dată o pereche de pantofi din aceia oribili de lac, cu talpă groasă, de care poartă curvele cele mai ieftine, nişte catalige imunde, impracticabile, ca să mă pot legăna pe tocurile lor foarte înalte şi ascuţite, arme atât de vulgare, şi să mă apropii încet de el, să-l penetrez cu unul din ele, să-l rănesc şi să-l fac să ţipe (…)

Eh, dar hai să lăsăm englezismul şi erotismul ăsta radical la o parte. Momentan sunt în lumea plină de simboluri şi de imagini pseudo-romantice a lui Hesse şi îmi este destul de greu să mă desprind de ea. Deşi mă cam deprimă uneori :))

Şi mi-e cam lene să scriu aici, în mare parte pentru că îmi este lehamite de mine.

Live blogging din 365

<Schimb de carti> O gramada de oameni cu o gramada de carti. Fun mah fun. Lumea face poze si socializeaza. Am gasit niste carti faine aici, ceea ce ma scuteste de un drum la biblioteca. Stau intinse pe astea trei mese albe carti ce circula din mana-n mana. Fun, am mai zis? Anyway.. Noh, acum imi pare rau ca n-am fost data trecuta :)))

Heineken ne ajuta. Uite aici o tanti ce zice ca “Imi place foarte mult” Heineken normal.

Live blogging cu ajutorul lui Razvan. Numai bine, sa curga bere, um.. paginile citite.

:)

Oh who put all those cares inside your head
You can’t live your life on your deathbed
And it’s been such a lovely day
Let’s not let it end this way

Devotchka - till the end of time

Cat lubbers

Fac şi eu la şcoală, din două în două săptămâni.. un seminar de engleză. Cam schilod seminarul pentru că e o mare abureală timp de 50 de minute. Bine, abureală.. că nu se aşteaptă nimeni de la noi să fim mari englezi, doar să ştim the basics ca mai apoi să putem trece la engleza tehnică. Anyway! M-au oripilat (lat. horripilari – a avea părul ridicat. DA! ) propoziţiile date ca exemplu, de dragul nostru profesor (chel, proaspăt tătic şi foarte hăt!) :

• John killed the cat with an axe. • The cat was killed by John with an axe.
• The cat will be killed by John.
• A cat is killed everyday.
• A cat is being killed in front of our very eyes.
• A cat has been killed.
• The cat had been killed before it was boiled in oil.

Rili now, nici eu nu sunt cea mai mare iubitoare de pisici (Dacă nu-s pisoi.. mi-e nujcum să pun mâna pe ele. Sau dacă pun, mă spăl repede. Plus că au ochii aceia IVIL like.) dar.. NICI CHIAR AŞA! :))) Bine, recunosc că la ultima propoziţie l-am ajutat pe prof să-şi găsească cuvintele :)).. undeva la un moment dat intrasem în killcatzmode.

Disappointed. :))

Punct de inflexiune

Ştiu că trebuie să mă ţin departe de nebuni :)). Zilele astea am descoperit destui în jurul meu. Mi-e frică în general de oamenii imprevizibili (a nu se confunda cu spontani), mă înfioară chiar. Chestia este că sunt foarte atrasă de astfel de persoane ciudate. De parcă trebuie să-i citesc şi să-i înţeleg. Din păcate îmi dau seama abia când îi termin de analizat că nu au nimic special şi că încerc să înţeleg iraţionalul. Îmi dau seama de un aşa exemplar (am prins ceva experienţă) din prima, sau din a doua.. dar asta nu mă opreşte să vorbesc cu un astfel de om bolnav. Abia aştept să dezvolt imunitate pentru hipnozele astea căci dacă nu, mă voi transforma într-o nebună doar de dragul.

._.

Etichete, negativism, analiza exagerată.. la gunoi cu ele!

Abused.

Usturoi_nr.2

Pastai verzi sau galbene. (Eu am folosit două borcane de fasole verde conservată)
Maioneză (un ou + sare, piper, o lingură de muştar şi desigur ulei)
Usturoi (3 căţei pisaţi sunt de ajuns)
Se amestecă toate.
Nu-i prea sănătoasă dar pentru usturoi, trec cu vederea.

Waves.

I rili do.

Ce-i cu atâta energie pe capul vostru? Şi de ce vă agitaţi pe lângă mine? Acum serios, nu am ce să vă dau. Vă invidiez, vă admir şi vă urăsc în acelaşi timp. Iar eu nu pot fi atât de pură. N-am fost niciodată! :)) *aici, câteva explicaţii neimportante*
Oh so good, oh so fine.
But pure iz the best! Şi vreau să fie dată în ziar chestia asta. Dar noah mai târziu poate.

Ca să nu tac.

Uh, am venit singură până acasă în seara asta. Cineva nu e în oraş să mă conducă şi să mă apere de câini. Tiptil tiptil cu geanta mea de lână aproape strânsă la piept dau faţă-n faţă cu un căţeloi mare şi fioros. Aleargă spre mine şi-i zic “Gata puiu, nu-ţi fac nimic”. Da’ de unde atâta.. el tot ham ham la mine şi eu nu-mi mai simţeam picioarele. Apoi îi arăt traista mea de lână şi se dă înapoi. Ocolesc vreo trei blocuri, ajung acasă. Miroase a sarmale! Dar noah nu-mi vine decât să mănânc o negresă pufoasă şi să mă culc.

Vineri la pregătire, în timp ce-i explicam lui Silviu despre adjective şi substantive.. el se opreşte şi-mi zice că inventez. Apoi când vine vorba de temă se gândeşte c-ar fi mai bine să-i dau de învăţat o poezie. Bine măi dacă vrei tu poezie, poezie îţi dau. Îmi arată poezia pe care vrea să o înveţe, apoi mi se pare mie că ceva nu miroase bine şi îi dau de tradus poezia, că nah să ştie omul ce memorează. Se schimbă la faţă. Citesc primul vers despre crocodili şi elefanţi şi îl întreb dacă ştie în continuare. Silviu se pune pe recitat. Apoi îşi frige o palmă peste frunte. Dacă tot a vrut poezie îi caut alta. Una despre junglă! Îi dau ambele poezii de tradus şi noah acum să revenim la tema de bază, că ce ţi-am dat până acum a fost opţional.. ca să te mulţumesc pe tine. Îşi mai frige o palmă peste frunte. În rest e adorabil! Se prinde repede dar mi-ar plăcea să fie la fel de energic ca Onuţ. Fată tare deşteaptă cum rar mi-a fost dat să vad.. şi cu o energie de mă duc beată acasă.

Interviu pentru Aiesec azi. Fun, fun, fun. Mă gândeam că voi fi mai timidă, dar când au început să mă întrebe despre mine, răspunsurile au mers ca unse. Că deh, sunt o narcisistă şi o grandomană clasa I. Nu mă mai opream din vorbit. Ugh, exprimare bolovănoasă dar aşa o las că altfel nu ştiu.
Bună tare negresa, chiar dacă vine peste bere. Noapte bună.

Simţul gustului.

Please hit me in the head. I like it when people hit me in the head.

Îmi place să mă ascund sub masă când nu-mi place felul de mâncare. Functionează… Doar că uneori mă apucă o foame atât de mare încât mă ridic şi mănânc lăturile. Mereu îmi pare rău după. Da, libertate imaginaţiei. Şi nici cele mai frumoase cuvinte pe care mi le adresez nu mă fac să uit.

De sărbători sunt liberă să aleg. Atunci există mult mai multe feluri de mâncare pe masă. Din păcate nu eu fac sărbătorile. Nici nu ştiu cine e lăsat să se joace aşa cu stomacul meu. Aşa că, din nou.. se întâmplă ca sărbătorile să cadă când nu mi-e foame. Şi vai ce pierdere de bunătăţi atunci.

Nu-mi rămâne decât să învăţ cum să-mi scot stomacul de pe pilot automat. Uuuh, şi e atât de greu să mă apăr de lături. Încă una şi mă duc la somn!

Urât tare când confunzi din cauza aspectului, lătura cu mâncarea bună.

Tam tam-tam

I just have to share this :)) I :X it.

Necoapte şi totuşi dulci

Sâmbătă dimineaţă: Vreau să scriu despre visul ăsta acum, cât este proaspăt în mintea mea. Am visat ceva atât de pur şi nobil încât nici cel mai frumos sentiment trăit de mine nu se poate compara cu. E ceva moale şi pufos, inchegat şi bun. M-a răscolit şi m-a transformat pentru o scurtă perioadă de timp. Un lucru fără identitate, dar atât de cunoscut. Şi acum sunt confuză. Vreau aşa ceva şi în viaţa mea de zi cu zi? Sau mi-e frică de, dezamăgire?

Duminică seara: Mă dor toati şăli hăi di la frig. Am fost sâmbătă la o piesă de teatru faină rău, Improvizaţie se numeşte. Din păcate nu mă pricep la povestit, dar pot spune că teatrul devine din ce în ce mai interesant, faţă de cum era acum 1 an. Şi acum ceva ce mi-a rămas în capşor. Somn dureros de plăcut.

Prânzul

Simţi cum bate inima prin sânul moale. Mâna îţi este cuprinsă de o flacără ce nu frige decât înauntrul ei. Calm, aşezi inima fiartă pe un platou. Lângă, aranjezi legumele fierte.. morcovi şi cartofi. Sare. Poftă bună.

“The lady doth protest too much, methinks.”

Spuneam odată că mi-e frică de oamenii fără vicii. Bine, nu frică.. ci aşa.. ceva care mă ţine departe de a le acorda încrederea mea. Cei mai răi sunt cei ce-şi ascund viciile :D. Ei, acum adaug pe listă şi oamenii care se prefac că-s ferişiţi. Mai bine buşeşte ceva decât să zâmbeşti fals. Noah, asta a fost toată filosofia pi cari am putut s-o storc az’.