Buena Vista Fishing Club *pe limba mea.

Mâine (actually today) sper să mă duc la pescuit. E ciudat, şi nu credeam că voi spune lucrul acesta niciodată, însă abia aştept să mă duc! Sper să fie înnorat, un pic frig.. şi sper să mergem aproape de graniţă.
Eu nu pescuiesc. Sinceră să fiu, mi se pare aiurea. Getting messy with dă worms, cu mămăliga aia ciudată care nu seamănă (cică) cu aia făcută de mama.. şi apoi urmează OMORÂREA peştilor. Să-i vezi cum se zbat.. tu să te murdăreşti pe mâini.. pfff. Pescuitul în sine suge big time. Dar! Sentimentul pe care ţi-l dă, chiar dacă nu pescuieşti.. maaaaan, it rulez.
Dacă e frig afară.. poţi să citeşti în maşină până adormi.. iar să dormi în timp ce alţii pescuiesc, din nou.. trebuie să zic.. it fockin rulez. Dacă e cald afară, poţi să citeşti lângă baltă, pe un şezlong cu o umbreluţă mereu la îndemână. Somnul vine de la sine!
Dacă nu vine somnul, înseamnă că ai nimerit cartea şi că o vei termina în scurt timp, enervându-te că nu ţi-ai mai luat încă una cu tine. Gata, somn. Fir întins mâine! (who .. ?)

Ceva şi incidentul

Am terminat Suflete Cenuşii de Philippe Claudel. O carte destul de ciudată pentru mine, asta nu înseamnă că a fost grea, doar ciudată. Un fel de melodie d-aia melancolică ce te bagă în depresie pentru săptămâni. Yup, un amestec de Titanic cu Forest Gump.. şi umor negru.. plus altele. Mi-a plăcut cartea, însă nu şi perioada de două zile de după ea. Îmi tot aminteam de Clemence care murea în chinurile naşterii în timp ce soţul ei lua masa cu un preot aproape dezbrăcat.. şi alte amănunte de genul acesta. Trebuie citită! Uhm, am citit pe copertă că s-a făcut şi un film după carte, prin 2005. Must see and cry or something. Mă duc s-o duc la bibliotecă, însă păstrez semnul de carte. Mi se pare mie ori am vorbit prea mult despre ea? Cartea.

Când m-am trezit azi dimineaţă am avut aşa un sentiment de glam.. cum rareori am. So.. m-am îmbrăcat fancy. Fancy pentru o zi de stat la birou (pantofi, fustă, dresuri and all of the girlie stuff of course). Am plecat spre staţia de maxi taxi. Intru şi bang! Mi se pare că îmi văd profesoara dă desen tehnic în maxi. Arăta cam ciudat totuşi.. parcă îmbătrânise prea mult de când am văzut-o ultima oară.. şi parcă mai crescuse?
Îmi face loc lângă ea, mă aşez şi deodată îmi dau seama că mă fixează cu privirea.
Ea : ??? 🙂
Me : Doamna profesoară!!?? (Adică dacă tot se holbează la mine înseamnă că mă cunoaşte, thus e ex-profa mea dă desen tehnic din clasa a ix-a!)
Ea : Daaa! De la liceul?
Me : ??? Uhm, Sfânta Maria??? O_O
Ea : Daaa
Me : Ce mai faceţi?
Ea : Păi nu prea bine, eu şi soţul ne pensionăm de la fabrică.. o să cadă tot. (De aici am început eu să intru la bănuieli.. eram de faţă acum doi ani când a venit diriginta în clasă şi ne-a zis ca profa dă desen tehnic n-o să vină vreo două saptămâni la şcoală pentru că i-a murit soţul.. like WTF? s-a recăsătorit? So soon? So old?)
Me : Uhm.. da, da.. şi băiatul ce mai face? (profa asta avea/are un băiat pe care l-am cunoscut personal şi pe care îl cunoştea toată şcoala pentru că era un .. eh.)
Ea : Care băiat? Că eu am fată! …… eh, la câţi copii aveţi pe cap, îi mai confundaţi!
(Simţind dintr-odată cum mă înroşesc, zic un da scurt şi îmi întorc privirea spre drum.. era clar că tanti nu era profesoara mea şi că mă considera pe mine profesoară!.. toate astea pentru că am avut eu un feeling dă glam dimineaţa!! Şi mi-am pus ochelarii.. like nu puteam să-i pun în traistă or something. Dacă eram cu tricoul meu cu Pantera nu mă mai băgam în situaţia asta penibilă… faza e că îmi cam plăcea, nu ştiu de ce, să fiu privită aşa. Like a secret agent doing his work great, almost like Bond in You Only Live Twice. Ehm.. şi nu am mai scos nici un cuvânt apoi până când am ajuns în mult dorita mea staţie. Acolo mi-a zis : Succes cu boboceii! Sărut mâna!
Pfff.. ditamai tantea! Me felt very bad, dar nu atât de bad încât să o deziluzionez.

Despre

E de rău. Am prins o fobie cred, când vine vorba să scriu pe blog. Sau poate se întâmplă asta doar pentru că nu am nimic important sau interesant de zis. Uhm.. de fapt n-am avut niciodată nimic important/interesant de zis..

Abia aştept să înceapă facultatea. New people, new teachers, new everything.. in a way. Pentru cine nu ştie, sunt la Nave (Dunărea de Jos).. la inginerie navala şi navigaţie. Taxă. Sper să trec anul =))

Tocmai din cauza asta m-am apucat de repetat fizica. Urmează mate şi chimie. N-o să mă ia nimeni de la 0 aşa că măcar baza să o am pusă la punct. (*liaaaah*)

Anyway.. munca e muncă şi nu prea. M-am săturat de imobiliare. Somehow simt că nu e pentru mine. E o grămadă de bullshit. Uneori se iau bani pentru nimic. Ştiu că informaţia se plăteşte.. însă e prea de tot. Nu ştiu de ce mă plâng eu.. poate pentru că eu încă nu sunt dependentă de banii pe care îi câştig la serviciu şi îmi permit să mă miorlăi, yup.. de asta. Oricum, timp pierdut. Aşteptat. Venit client Sort of fraierit. Două, trei acte. Ka-ching!

Aşaaa. M-am apucat din nou de citit. Am început Suflete Cenuşii de Philippe Claudel. Nu-mi vine să cred c-am nimerit cartea – pe care o aşteptam de ceva timp – din ochi. E misterioasă, uşor filosofică (foarte uşor.. like 10%?) şi are un strop de poezie. Mă.. încă n-am terminat-o, o să mai aberez despre ea după. Şi cam atât.. s-a dus impulsul meu de a scrie pe blog. Noapte bună.
Later edit: New title for the post: The usual blah blah 2. Văd că mă repet :))

JM

Death makes angels of us all
And gives us wings
Where we had shoulders
Smooth as ravens
Claws